TOP 10 Cele mai necrutatoare epidemii care au devastat omenirea

Nesfarsitul razboi cu virusurile

Oamenii primitivi nu erau feriti de boli. Ei duceau o batalie
zilnica impotriva microbilor si bacteriilor care le invadau apa,
hrana si mediul. Cu toate acestea, in acele vremuri indepartate
o izbucnire epidemica nu avea repercusiuni decat la nivel
local, manifestandu-se in focare marunte care se ofileau
rapid. Din fericire pentru stramosii nostri, ei nu au fost
nevoiti sa infrunte nimic asemanator cu ceea ce urma sa vina in
timpurile ce i-au urmat. Abia cand oamenii au inceput sa se stranga
laolalta in comunitati rurale si apoi urbane, formand populatii
numeroase, raspandirea bolilor contagioase au atins proportii
epidemice.

• Cât de periculos este să amânăm mersul la toaletă?
• Inteligența Artificială a declanșat o criză de fraudă academică în universități

O epidemie se declanseaza atunci cand boala afecteaza un
numar foarte mare de oameni care formeaza o populatie dintr-o zona
geografica restransa. Atunci cand numarul persoanelor
afectate creste proportional cu marirea ariei de actiune, vorbim
despre o pandemie. Umanitatea a devenit mai expusa atacurilor
microbiene odata cu domesticirea animalelor, care sunt, la randul
lor, purtatoare de virusi transmisibili. Pe masura ce oamenii isi
mareau teritoriile, contactul cu microbi pe care altfel nu ar fi
avut sansa sa ii intalneasca, a devenit o realitate necrutatoare.
Prin depozitarea hranei au fost atrase in spatiul uman si alte
specii de rozatoare purtatoare de boli.

Per total, progresul sustinut al rasei umane a adus cu
sine si mari neajunsuri. Insa lucrurile nu se sfarsesc
aici. Oamenii au inceput sa creeze baraje si lacuri artificiale in
apropierea comunitatilor. Apa statuta, un mediu prielnic pentru
microbi, a atras si o tantarii, care s-au transformat
repede in transmitatori perseverenti de maladii.

Pe masura ce revolutia tehnologica si industriala a permis
calatoriile rapide de la un capat la altul al lumii, epopeea
microbilor a intrat intr-o noua era. In mod ironic, tocmai
curiozitatea si inteligenta umana care au generat noi si noi stadii
de evolutie au fost si cele care au pregatit terenul pentru cel mai
temut si invizibil dusman: microbul. Omenirea nu trece
singura prin procesul evolutiei, microbii o urmeaza
pretutindeni.

Top 10 epidemii

Variola

Inainte ca exploratorii europeni, cuceritorii si colonizatorii sa
invadeze Lumea Noua, la inceputul anilor 1500, Americile gazduiau o
populatie estimata la 100 de milioane de
nativi indieni. In timpul secolelor ce au
urmat, bolile epidemice au miscorat drastic numarul acestora,
reducandu-l la un numar cuprins intre 5 si 10 milioane.
Incasii sau aztecii au construit orase impunatoare,
insa nu au avut la dispozitie indeajuns de mult timp pentru a locui
pe o perioada indelungata in comunitati, astfel incat sistemul lor
imunitar nu era la fel de pregatit atacurilor bacteriologice precum
cel al europenilor. In America, nici domesticirea animalelor
salbatice nu a avut loc la o scara asemanatoare cu cea
europeana.

Atunci cand europenii au acostat, pe langa prapadul
material pe care l-au savarsit, au adus cu ei un blestem mult mai
mare: moartea invizibila. Populatiile bastinase au fost
victime usoare in fara microbilor care au calatorit peste ape prin
intermediul gazdelor umane europene, care isi dezvoltasera deja
imunitatea in cazul unor paraziti. Bastinasii americani nu aveau
insa asa ceva, fiind adaptati la propriile conditii de mediu.
Printre cele mai groaznice maladii dezlantuite in Lumea Noua s-a
numarat si variola.

Virusul variolei a inceput sa afecteze oamenii
cu mii de ani in urma, iar cea mai comuna forma a acestuia se
traducea in mortalitate in proportie de 30%. Simptomele variolei
sunt febra ridicata, mancarimi si eruptii la nivelul corpului.
Boala se raspandeste prin contactul direct cu persoana infectata
sau pe calea aerului, in cazul unui spatiu inchis si ingust.

In ciuda descoperirii vaccinului, in 1796,
epidemiile de variola au continuat sa ameninte populatia
globului. In 1967, virusul a ucis doua
milioane de oameni si a afectat mai multe milioane in intreaga
lume. In acelasi an, Organizatia de Sanatate Mondiala a
pornit o campanie de eradicare a virusului, prin vaccinarea
maselor. In consecinta, 1977 a fost ultimul an in care au mai fost
semnalizate cazuri de variola. Eliminat din lumea naturala, virusul
exista, in prezent, numai in laborator.

Gripa din
1918

In 1918, intregul mapamond isi concentra atentia asupra finalului

Primului Razboi Mondial. Pana la sfarsitul
anului, numarul de vieti pierdute in razboi ajungea la 37
de milioane. Soldatii supravietuitori nu isi doreau decat
sa ajunga mai repede in mijlocul familiilor lor. Insa fericirea
revederii avea sa fie de scurta durata. O noua maladie isi face
simtita prezenta. Unii i-au zis gripa spaniola, in
vreme ce altii au intiparit-o in memorie drept „Gripa din 1918”.
Oricare i-ar fi denumirea, rezultatele pot fi traduse intr-un
singur mod: 20 de milioane de victime in numai cateva
luni. Timp de un an, gripa si-a urmat cursul,
transformandu-se intr-o unealta mondiala a mortii. La nivel
global, numarul victimelor s-a ridicat la o cifra astronomica:
intre 50 si 100 de milioane de oameni. Din cauza numarului
mare de persoane decedate si a ariei intinse afectate, multi
considera gripa din 1918 ca fiind cea mai mare pandemie din
istoria omenirii.

Chiar daca vorbim despre gripa, o afectiune tratabila in prezent,
virusul care a provocat ravagiile in acel an era diferit. Era vorba
de virusul aviar H1N1. Cercetatorii suspectau ca
boala s-a transferat de la pasari la oameni in vestul mijlociu
american. A fost denumita ulterior gripa spaniola dupa ce
boala a facut in Spania nu mai putin de 8 milioane de
victime. La nivel global, sistemul imunitar uman nu era
pregatit pentru a face fata acestei amenintari. Miscarile masive de
trupe de la sfarsitul primului razboi mondial au permis virusului
sa se raspandesca pana la atingerea unor proportii pandemice.

Desi aceasta forma a bolii era cu mult mai periculoasa decat o
gripa obisnuita, simptomele erau asemanatoare: febra, greata,
dureri si diaree. Unii pacienti prezentau si pete negre pe obraji.
Pe masura ce plamanii se umpleau cu lichid, victimele se confruntau
cu riscul de a ramane fara oxigen. In decursul unui an, virusul a
suferit o mutatie, transformandu-se intr-o forma mai putin
periculoasa. Multi dintre oamenii de astazi au dezvoltat o anumita

imunitate, o mostenire de la cei care au
supravietuit virusului.

Moartea
Neagra

Care pline cu cadavre, familii intregi aflate pe patul de moarte,
inchise in propria casa, regi si tarani pusi pe acelasi loc in fata
mortii implacabile… Atunci cand vine vorba despre epidemii, putine
inspira mai multa groaza decat
Moartea Neagra. Considerata a fi prima pandemie adevarata,
moartea neagra a ucis jumatate din populatia Europei din anul 1348,
ajungand pana in China si India. „Marea moarte” a urmat
caile razboiului si caile comerciale, decimand orase intregi si
alterand permanent structurile politice, comerciale sau
sociale.

Pentru multa vreme s-a crezut ca moartea neagra este o plaga
epidemica, care se manifesta intr-o forma bubonica prin intermediul
sobolanilor purtatori de paraziti, si intr-o forma pneumonica, pe
calea aerului. Studiile recente par sa conteste acest lucru. Unii
cercetatori sustin ca infricosatoarea moarte neagra nu era
altceva decat manifestarea unui virus hemoragic, similar cu

ebola, care se manifesta prin pierderi masive de
sange. In prezent, cercetarile asupra ramasitelor umane posibilelor
victime ale „ciumei” continua in speranta ca vor fi descoperite
dovezi genetice care sa sustina aceste noi teorii.

Insa daca a fost vorba despre ciuma, atunci Moartea Neagra este
inca printre noi. Cauzata de bacteria Yersinia pestis,
boala poate constitui in continuare o amenintare in zonele foarte
sarace, infestate de soareci si de sobolani. Medicina moderna poate
trata cu usurinta aceasta afectiune in primele stadii, anulandu-i
potentialul mortal. Simptomele includ glande inflamate, febra,
tuse, respiratie anevoioasa si, in majoritatea cazurilor,
eliminarea sangelui pe cale orala.

Malaria

Malaria nu reprezinta chiar o noutate in lumea bolilor
epidemice. Mentiuni ale impactului devastator pe care
l-a avut asupra omenirii dateaza de mai bine de 4.000 de ani, iar
meritul apartine invatatilor greci care au lasat marturii scrise
despre aceasta maladie. Istorii in care tantarul este
indicat ca fiind responsabil de cauzarea si raspandirea acestei
boli rasar des in textele medicale indiene si chinezesti.
Inca de pe atunci, oamenii invatati au facut conexiuni importante
intre malarie si apele statute in care se inmulteau tantarii.

Malaria este cauzata de patru specii de microbi
Plasmodium, prezenti la alte doua specii: tantari si
oameni. Atunci cand tantarii infectati se hranesc cu sange
uman, acestia transmit microbii. Odata aflati in sange, acestia
cresc in interiorul celulelor rosii, distrugandu-le pe parcursul
procesului. Simptomele includ febra, frisoane, transpiratie
excesiva, dureri musculare si de cap. Manifestarile bolii pot fi
medii sau pot conduce catre deces.

In 1906, Statele Unite ale Americii a angajat peste 26.000
de muncitori pentru a construi Canalul Panama. Dintre acestia, mai
mult de 21.000 au fost spitalizati in urma contactarii
malariei. Soldatii au fost printre cei mai afectati de
aceasta boala. In timpul razboiului civil american, peste 1.316.000
de barbati au contactat virusul, dintre care 10.000 au murit. In
timpul primului razboi mondial, malaria a imobilizat fortele
britanice, franceze si germane timp de trei ani. Aproape 60.000 de
soldati au murit de malarie in Africa si Sudul Pacificului in
timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Chiar daca au fost depuse eforturi extraordinare de eradicare a
acestei boli,
malaria continua sa puna probleme mai ales in regiunea
sub-sahariana africana, care a fost exclusa din cadrul
ariilor stropite cu insecticide. Anual, intre 350 si 500 de
milioane de cazuri au loc in aceasta regiune. Dintre acestea, un
milion se sfarsesc prin deces.

Tuberculoza

Tuberculoza este una dintre cele mai „longevive” boli pe
care oamenii au trebuit sa le infrunte. Ea nu s-a
manifestat intr-un episod singular sau sub forma unei epidemii.
Radacinile tuberculozei sunt atat de bine infipte in istoria
sanitara a omenirii, incat marturii ale ravagiilor pe care le-a
provocat se afla atat in stravechi documente scrise, cat si in
ADN-ul mumiilor egiptene. Cauzata de catre bacteria
Mycobacterium tuberculosis, boala devine extrem de
periculoasa, deoarece se transmite pe calea aerului.
Tintele bacteriei sunt plamanii, iar boala se manifesta prin dureri
in piept, slabiciune, pierdere in greutate, febra, transpiratie
nocturna si tuse cu sange. In anumite cazuri, bacteria
poate afecta creierul si rinichii.

Incepand cu anii 1600, epidemia de tuberculoza, cunoscuta sub
denumirea de Marea Ciuma Alba, a devastat
populatia europeana timp de aproximativ 200 de ani, ucigand fiecare
al saptelea purtator. Mai tarziu, tuberculoza a devenit o problema
constanta in cadrul coloniilor din America. Chiar si spre
sfarsitul secolului XIX, 10% din totalul deceselor erau cauzate de
tuberculoza.

In 1944, medicii au dezvoltat un antibiotic impotriva microbului,
denumit streptomicina. Rezultatele nu au intarziat sa apara si dupa
mii de ani de suferinta, umanitatea a obtinut victoria asupra bolii
pe care grecii o numeau Phthisis, boala epuizarii.
Victoria nu este insa finala.
In ciuda descoperirii leacului, tuberculoza continua sa
infecteze 8 milioane de oameni, dintre care 2 milioane ii cad
victime anual.

Holera

Locuitorii Indiei sunt veterani in ceea ce priveste lupta cu
holera, insa abia in secolul XIX restul lumii a avut ocazia sa vada
cu ce monstru se lupta populatia indiana. In aceasta perioada, cand
comertul si turismul au cunoscut o inflorire fara precedent,
virusul a avut ocazia unica de a calatori fara pasaport peste
granite, catre China, Japonia, Africa de Nord, Estul Mijlociu si
Europa. Din secolul XIX pana in prezent au avut loc sase
epidemii de holera care au rapus milioane de vieti
omenesti.

Holera este cauzata de catre o bacterie intestinala denumita
Vibrio cholerae. De regula, manifestarea bolii nu este
foarte violenta. Doar cinci procente dintre cei care
contracteaza boala manifesta simptome severe de voma, diaree si
crampe musculare la nivelul picioarelor, stari care duc catre o
deshidratare rapida ce se incheie cu intrarea intr-o stare de
soc. Majoritatea sistemelor imunitare sunt in stare sa
faca fata infectiei cu holera, insa numai daca pacientii raman
hidratati indeajuns de mult pentru a infrange boala. Bacteria se
poate transmite prin contact fizic apropiat, insa forma uzuala de
transmitere a bacteriei este prin intermediul hranei si al
apei.

Comerciantii au fost cei care au adus holera in majoritatea
oarselor europene in timpul revolutiei industriale de la inceputul
anilor 1800. Initial, s-a crezut ca aerul poluat este
cauza acestei boli, insa cand sistemele sanitare si de canalizare
s-au imbunatatit, s-a observat aproape instant o scadere insemnata
a numarului de imbolnaviri. In decadele urmatoare, holera a devenit
o amintire, un tribut pe care omenirea l-a platit in schimbul
civilizatiei si modernizarii. Cu toate acestea, in anul 1961 un nou
tip de holera isi facea aparitia in Indonezia, pentru a se raspandi
in cele din urma in intreaga lume. Tacuta pandemie continua
si in prezent. In 1991, 300.000 de oameni s-au imbolnavit de
holera, iar dintre acestia 4 000 au decedat in urma contractarii
bacteriei.

SIDA

Aparitia SIDEI in anii ’80 a dus la izbucnirea unei
pandemii care a facut peste 25 de milioane de victime din 1981 pana
in prezent. Conform statisticilor recente, in jur de 33,3
milioane de oameni sunt identificati ca purtatori ai virusului HIV.
Dintre acestia, numai in anul 2007 au decedat 2,1 milioane.

SIDA (AIDS – acquired immune deficiency
syndrome) este cauzata de catre virusul uman
imunodeficitar (human immunodeficiency virus – HIV).

Virusul se raspandeste prin contactul cu sangele infectat, sperma
sau alte fluide corporale si ataca direct sistemul imunitar uman.
Odata afectat, acesta nu mai poate face fata unor infectii banale,
care nu ar constitui o problema pentru un organism sanatos. Virusul
HIV devine SIDA atunci cand sistemul imunitar este sever
afectat.

Cercetatorii medicali sunt de parere ca virusul provine de
la anumite specii de maimute, insa a suferit o mutatie
atunci cand a fost transmis la om, undeva la jumatatea secolului
XX. In timpul anilor 70, Africa se lupta cu saracia, razboaiele si
somajul in zonele urbane. In acest context, prostitutia si abuzul
de droguri au aparut ca o portita de evadare pentru unii, insa
aceste obiceiuri nocive nu au facut decat sa ajute la raspandirea
acestui virus periculos, pana la cucerirea intregii planete.

In prezent,
nu exista un tratament impotriva bolii, insa
exista medicamentatie capabila sa tina in frau declansarea bolii in
cazul purtatorilor si medicamente pentru combaterea simptomelor
alternative care se traduc prin infectii si boli. In lipsa unui
tratament care sa puna capat flagelului, au fost desfasurate
nenumarate campanii de informare a populatiilor asupra modului in
care se transmite SIDA.

Febra
galbena

Odata cu descoperirea si cucerirea noilor teritorii, au inceput si
marile schimburi. De la cele demografice sau comerciale pana la
schimburile de …microbi. S-a dovedit ca oamenii sunt dotati
cu sisteme imunitare inteligente, adaptate la propriul mediu.
Astfel incat, oamenii inzestrati sa reziste unor boli serioase
intr-o parte, odata stramutati puteau fi ucisi de o bacterie
banala. Este si cazul comertului cu sclavi africani adusi
in America, care nu au venit cu mana goala, ci cu un intreg „bagaj”
bacteriologic.

Printre bolile care au „navigat” din Africa in America se numara si
febra galbena. Manifestarea bolii a fost atat de severa
incat a decimat colonii si orase intregi. Cand
imparatul Napoleon a trimis o armata de 33.000
de soldati in America de Nord, 29.000 dintre acestia au fost rapusi
de febra galbena. Napoleon a fost atat de socat de pierderile
suferite, incat a decis ca nu merita sa isi asume un risc atat de
mare pentru acest teritoriu, prin urmare Franta a vandut teritoriul
Statelor Unite.

Febra galbena, ca si malaria, se transmite prin intermediul

muscaturilor de tantari. Simptomele tipice includ
febra, frisoane, dureri de cap, dureri musculare si stari de voma.
Intensitatea acestora poate varia de la mediu pana la a cauza
decesul. Infectiile severe pot duce la sangerari, stare de soc,
cedarea rinichilor si ficatului. Degradarea ficatului este cea care
cauzeaza ingalbenirea pielii, de unde numele afectiunii. In ciuda
tratamentului si masurilor luate, epidemia persista inca in
America de Sud si Africa.

Tifosul
epidemic

Marile epidemii au mici retete de succes: aduna laolalta multi
oameni care traiesc in conditii mizere si mediul pentru dezvoltarea
celor mai violente si periculoase boli a fost deja creat. Dintre
acestia, micutul microb Rickettsia prowazekii se remarca
ostentativ, find cel care duce la aparitia uneia dintre
cele mai devastatoare boli pe care omenirea a cunoscut-o: tifosul
epidemic.

Avand in vedere frecventa sa in cadrul armatelor, a fost numita
„febra razboiului”. In timpul razboiului de treizeci de ani
din Europa (1618 – 1648), tifosul, ciuma si foamea au facut
impreuna un numar aproximativ de 10 milioane de victime.
In timpul primului razboi mondial, boala a cauzat milioane
de decese in Rusia, Polonia si Romania.

Simptomele tifosului epidemic includ migrene, pierderea apetitului
si cresterea temperaturii. Febra se instaleaza rapid si este
acompaniata de frisoane si greata. Netratata, boala afecteaza
circulatia sangvina care se manifesta prin cangrene locale,
pneumonie si afectiuni ale rinichilor. Epuizarea provocata de
temperatura ridicata poate duce in cele din urma la delir, coma si
atac de cord. Tratamentele imbunatatite si conditiile sanitare
moderne au incetinit considerabil raspandirea bolii, insa scurte
izbucniri mai exista inca in America de Sud, Africa si Asia.

Poliomielita

Cercetatorii moderni sunt de parere ca poliomielita a
provocat epidemii pentru o perioada foarte lunga de timp,
paralizand si omorand sute de mii de copii. In 1952, in
Statele Unite erau inregistrate 58.000 de cazuri de poliomielita.
Dintre acestea, o treime s-au sfarsit prin instalarea paraliziei la
copii, dintre care 3.000 au decedat.

Vinovatul pentru acesta maladie este un virus care ataca sistemul
nervos uman. Se transmite prin materiile fecale, iar in mediile
nesanitare circulatia virusului se face prin mancare si apa.
Primele simptome se manifesta sub forma febrei, oboselii, dureri de
cap, stari de voma, dureri ale membrelor si rigiditate.
Pornind de aici, in unul din 200 de cazuri se instaleaza
paralizia. In general, aceasta afecteaza muschii, dar nu
este exclus ca afectiunea sa se raspandeasca catre muschii care
faciliteaza respiratia, avand de cele mai multe ori, rezultate
letale.

Poliomielita se manifesta cu precadere la copii, insa nici adultii
nu sunt feriti de aceasta boala necrutatoare. Gravitatea depinde de
perioada in care un subiect dezvolta pentru prima data infectia.
Sistemul imunitar este mai bine pregatit pentru a lupta cu boala la
o varsta timpurie. Cu cat pacientul este mai inaintat in varsta, cu
atat creste riscul paraliziei sau chiar al decesului. In secolul al
XVIII-lea, conditiile sanitare s-au imbunatatit considerabil in
tarile dezvoltate, ceea ce a dus la imputinarea cazurilor de
poliomielita la varste mici, insa a dus si la o slabire a
sistemului imunitar care nu mai era pregatit pentru a se apara de
infectie. Prin urmare, au crescut numarul de decese al celor care
contractau virusul la o varsta mai inaintata.

In prezent, nu exista efectiv un tratament al poliomielitei, insa
medicii au reusit sa dezvolte un vaccin eficient, la
inceputul anilor ’50. De atunci, numarul cazurilor de poliomielita
din tarile dezvoltate a scazut dramatic, insa boala nu a
disparut. Campaniile de vaccinare impotriva poliomielitei
ce se desfasoara la nivel global au scopul declarat de a eradica
complet aceasta afectiune.

Sursa: How Stuff
Works

CITESTE SI:

• Inamicul exotic ataca din
  nou!
• Inventatorii de
  boli
• Raspandirea
  epidemiilor calculata pe
  computer
  
• 
  O noua pandemie va putea duce la peste 50 milioane
  victime
  
• Epidemia
  globala de SIDA este un mit, anunta
  expertii
  
• Wanted SARS – serial
  killer